«Dacă ȋți faci planuri pentru un an, cultivă orez; dacă ȋti faci planuri pentru un deceniu, plantează copaci; dacă ȋți faci planuri pentru o viață ȋntreagă, atunci educă oameni.»

Oferta educationala

Oferta de activități opționale pentru anul școlar 2024 – 2025

Categoriile de activităţi desfăşurate vizează:

  • socializarea  copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor ȋn comun) şi obţinerea treptată a unei autonomii  personale – ȋn intervalul 3-5 ani (nivel I)
  • pregătirea pentru  şcoală şi pentru viaţa socială pentru nivel II ,ȋn intervalul  5-6 ani .

Resurse curiculare

  • ACTIVITĂȚI DIN TRUNCHIUL COMUN

 – asigură un program educaţional adaptat la nevoile şi abilităţile fiecărui copil, pe domenii experienţiale:

  • Domeniul Limbă și Comunicare
  • Domeniul Ştiinţe
  • Domeniul Om și Societate
  • Domeniul Estetic și Creativ
  • Domeniul Psihomotric
  • JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI LIBER ALESE – sunt cele pe care, de regulă,copiii şi le aleg şi care îi ajută să socializeze în mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit şi scris.

ACTIVITĂŢILE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ INCLUD:

            – rutinele, activităţi-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei; ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestui;

            – tranziţiile– activităţi de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la activităţi de învăţare, de la o activitate de învăţare la alta,  în diverse momente ale zilei;

            – activităţile de dezvoltare a înclinaţiilor personale/ predispozițiilor/aptitudinilor din perioada după-amiezii.

  • ACTIVITĂŢILE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ INCLUD:

    • ACTIVITĂŢILE OPŢIONALE vin în întâmpinarea intereselor şi aptitudinilor copiilor:

    Povești PRICHINDEȘTI

    Hârtia o reciclăm, jucării confecționăm!

    Basme și povești românești

    Muzică și mișcare!

    Jucării vorbărețe

    Magie în pași de dans

    În lumea magică a poveștilor

    Grădinița cu emoții

ACTIVITĂŢILE EXTRACURRICULARE– completează activităţile din trunchiul comun, asigurând o dezvoltare armonioasă:

  • concursuri, vizite, excursii, serbări;
  • activităţi outdoor;
  • vizionare de spectacole de teatru;
  • parteneriate cu diferite instituții: Şcoli și  grădiniţe din municipiul şi judeţul Brăila Casa Corpului Didactic, C.J.R.A.E, Muzee, Biblioteca Judeţeană,Teatrul  de păpuşi „Cărăbuş”, Teatrul” Maria Filotti”, Biserică, ISU Brăila, IPJ Brăila.
open-course-10